Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Revista presei: Încă un record-cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume

Cover Image: 
Body: 

 

Revista presei: Încă un record-cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume

 

 

La nivel global, luna octombrie a acestui an a depăşit cu 0,63 grade Celsius temperatura medie a perioadei de referinţă 1981-2000. Mercurul termometrelor a urcat cu doar 0,01 grade peste temperatura înregistrată în octombrie 2015, însă cu 1,2 grade Celsius peste nivelul pre-industrial, baza de referinţă a experţilor ONU pentru climă.

 

 

Dacă sunt luate în calcul numai temperaturile din Europa, octombrie 2019 a fost a treia cea mai caldă, din 1979 până acum. Aceleași luni ale anilor 2001 și 2006 au fost mai calde.

 

 

„Este a cincea lună la rând care înregistrează un record sau se apropie de un record”, a transmis serviciul Copernic într-un comunicat, potrivit CNN.

 

 

Iunie 2019 a fost cea mai caldă lună iunie, iar luna iulie a atins recordul absolut fiind declarată cea mai caldă înregistrată pe Pământ de când se fac măsurători. August 2019 a fost a doua cea mai călduroasă de la începutul măsurătorilor, iar septembrie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată.

 

 

Ultimii patru ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi vreodată pe planetă, iar, în august, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a estimat deja că anul 2019 se va clasa în top 5 al previziunilor, în conformitate cu impactul schimbărilor climatice prevăzute de oamenii de ştiinţă.

Copernicus estimează că, din anii 1970, rata medie a încălzirii globale este de aproximativ 0,18 grade Celsius pe deceniu.

 

 

Marți, peste 11.000 de oameni de știință din 153 de ţări au declarat „clar și fără echivoc” că Planeta Pământ se confruntă cu o urgență climatică. Aceștia au propus şase paşi pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon; reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; consumarea în principal de alimente pe bază de plante şi de mai puţine produse pe bază de animale; crearea unei economii fără carbon şi stabilizarea populaţiei umane.

 

 

Conform caracterizării condiţiilor meteorologice în luna octombrie 2019 pe teritoriul Republicii Moldova în decursul lunii octombrie pe teritoriul ţării s-a semnalat vreme mai caldă ca de obicei și cu precipitații.

 

Temperatura medie lunară a aerului a fost mai ridicată față de valorile normei cu 2-3ºС și a constituit +10,5..+12,8ºС, ceea ce se semnalează în medie o dată în 5-7 ani.

Temperatura maximă a aerului a urcat până la +28ºС (3 octombrie, stația meteorologică Fălești, Dubăsari, Bălțata, Chișinău, Tiraspol).

Primele înghețuri în aer cu intensitatea de -1..-4ºС s-au semnalat pe 8 octombrie în raioanele din nordul și centrul țării, de asemenea înghețuri în aer cu intensitatea de  -1..-4ºС s-au semnalat pe 31 octombrie, preponderent în jumătatea de nord a țării. În unele zile ale lunii s-au semnalat înghețuri la suprafața solului și la înălțimea de 2 cm de la suprafața solului cu intensitatea de -1..-7ºС.

 

Trecerea stabila a temperaturii medii a aerului prin valoarea de +10ºС în direcția scăderii ei, fenomen ce determina sfârșitul vegetației active a culturilor agricole, a avut loc în perioada 25-30 octombrie, fiind cu 1-2 săptămâni mai târziu față termeni obișnuiți.

Suma precipitațiilor căzute pe 60% din teritoriu a constituit 7-20 mm (20-65% din normă), în restul teritoriului, preponderent în jumătatea de sud a țării – 25-42 mm (75-155% din normă).

 

Condiţiile meteorologice pe parcursul lunii au fost satisfăcătoare pentru finalizarea recoltării culturilor agricole târzii, de asemenea pentru efectuarea semănatului culturilor de toamnă, creșterea și dezvoltarea lor.

 

Sursa: green-report.ro

            meteo.md