Pagina principală  |    Contacte  |    Harta site  |    Subdiviziuni

Ministerul Mediului al Republicii Moldova
Min Mediului logou

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de la Paris

schimbari climaticeÎn cadrul ședinței Guvernului din 25.01.2016 a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la 12 decembrie 2015. 

Acordul de la Paris este primul acord universal, cu caracter constrângător, în lupta împotriva încălzirii globale. Acesta va ghida acțiunile la nivel global pe o traiectorie de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2°C. În același timp, este primul instrument multilateral obligatoriu din punct de vedere juridic și cu participare universală în domeniul schimbărilor climatice, începând cu anul 2020.
La 21 septembrie 2016, la sediul ONU din New York, în cadrul ceremoniei anuale a ONU „2016 Treaty Event”, Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a semnat Acordul de la Paris, confirmând astfel aderarea țării la aspirațiile globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Acordul a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016 și respectiv țările care au semnat Acordul urmează să asigure procedurile interne de ratificare a lui.
Ținând cont de obiectivul Acordului, semnarea, ratificarea și implementarea ulterioară a acestuia va avea un efect pozitiv asupra mediului și asupra dezvoltării durabile a țării, inclusiv deschiderea accesului la finanțarea „start rapid”, precum și la finanțarea pe termen lung a acțiunilor sprijinite, inclusiv pentru a pregăti studii de fezabilitate, evaluări tehnice și documentația de proiect pentru acțiunile prioritare de atenuare adecvate la nivel național. Țara noastră va deveni eligibilă pentru finanțare din fondurile internaționale destinate reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră (Fondul Verde pentru Climă, Fondul Strategic pentru Climă, etc.), mărind astfel fluxul de investiții externe.
Argumentarea oportunității ratificării Acordului de la Paris, adoptat pe 12 decembrie 2015, în cadrul celei de-a 21-a Conferințe a Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei



Facebook

facebook


youtube

Valid XHTML 1.0 Transitional

Total vizitatori2954475