Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Ședința de lucru în cadrul Programului Inițiativa pentru Apă Plus a Uniunii Europene (EUWI+) pentru țările Parteneriatului Estic

Published on: Fri, 09/27/2019 - 10:53
Press Release Type: 

La data de 26 septembrie 2019, în cadrul Agenției de Mediu s-a desfășurat o ședință de lucru cu conducerea Programului Inițiativa pentru Apă Plus a Uniunii Europene (EUWI+) pentru țările Parteneriatului Estic, dl Alexander Zinke, coordonator principal al proiectului EUWI+ și dl Michael Sutter, anteriorul lider de proiect, Agenția Austriacă de Mediu.

 

 

Principalul obiectiv al Programului Inițiativa pentru Apă Plus a Uniunii Europene (EUWI+) a fost lansat la 1 septembrie 2016, în or. Kiev și vine în suportul țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova, la aderarea sau aproximarea la Directiva Cadru privind Apa (DCA) și directivele asociate acesteia, precum și de a oferi asistență în implementarea lor, în special la consolidarea laboratoarelor și sistemelor de monitoring pentru țările Parteneriatului Estic și elaborarea Planurilor de Gestionare a Bazinelor Râurilor (PGBR).

 

În cadrul ședinței au fost discutate mai multe probleme importante referitor la managementul proiectului, oportunitățile de îmbunătățire, cooperarea dintre instituțiile de mediu și alte subiecte relevante pentru implementarea cu succes a acestei acțiuni a Uniunii Europene.

 

Conform coordonării prealabile cu coordonatorul național, dl Victor Bujac, a fost elaborată o agendă preventivă, conform căreia au fost discutate următoarele subiecte:

 

· Stadiul implementării EUWI+ și oportunitățile pentru îmbunătățirea cooperării

· Îmbunătățirea vizibilității EUWI+( EUWI+ eveniment de rang înalt)

· EUWI+ investițiile în Republica Moldova

· Viabilitatea acțiunilor și îmbunătățirea bazei de date în Moldova

· Contracte de servicii de consolidare a capacităților

· Orice alte afaceri care se consideră oportune

 

Experții proiectului au reiterat importanța schimbului de informație și discutarea pașilor următori pentru anul 3 de activitate al proiectului, cînd deja urmează a fi livrate rezultate. S-au discutat problemele ce țin de acreditarea Laboratorului de Referință de Mediu, în conformitate cu ISO 17025, efectuarea transferului laboratoarelor de către Seviciul Hidrometeorologic de Stat către Agenția de Mediu și dezvoltarea sistemului de evaluare hidrochimică, hidrobiologică și hidromorfologică a corpurilor de apă conform DCA și Legii Apelor nr.272 din 23.11. 2011.

 

Totodată, în contextul misiunii Ambasadorului Uniunii Europene pentru Țările Parteneriatului Estic în Republica Moldova, care va avea loc la 23-25 octombrie, s-a solicitat lista priorităților pentru continuitatea și sustenabilitatea proiectului.

 

În anul 2018, misiunea Agenției de Mediu din Austria (UBA) a organizat mai multe traininguri privind monitoringul hidrochimic, hidrobiologic și hidromorfologic.

De asemenea în vara-toamna anului 2019 s-au petrececut expediții comune pentru ape de suprafață și ape subterane în bazinul pilot. Urmează a fi elaborate și prezentate rapoartele acestora.

De asemenea, UBA a inițiat în comun cu specialiștii și experții naționali lista de procurare a echipamentelor și utilajului, reagentilor pentru efectuarea monitoringului apelor de suprafața în conformitate cu Directiva Cadru privind Apa.

 

Ulterior, a fost elaborat și semnat de comun acord, de către Agenția de Mediu a Republicii Moldova și Agenția de Mediu din Austria „Acordul Cadru privind achiziția de bunuri, lucrări și servicii în legătură cu acțiunea "Inițiativa Uniunii Europene privind apa pentru Parteneriatul Estic (EUWi + 4EaP), reprezentat de consorțiul Umweltbundesamt Austria.

 

Ca rezultat, Republica Moldova va primi cel mai modern echipament de laborator - triplu cromatograf cu fază gazoasă cvadrupol/MS cu sistem de control cromatografic, autosampler și stație de gestionare a datelor cu software. Sistemul spectral cu absorbție de atomi cu dublu efect de ionizare, în flacără și în cuptorul cu grafit, capabile să analizeze metalele grele cu o precizie mare de sub 0,1 μg/l, sistemul de purificare a apei prin cartușe, analizatorul pentru carbonul organic dizolvat/carbon total organic (DOC/TOC), microscoape moderne pentru investigațiile hidrobiologice, etc. și alt echipament de laborator. Lansarea și transmiterea oficială a echipamentului de laborator este preconizată pentru 22 februarie 2020.