Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Alături de copii în mijlocul naturii

Published on: Tue, 08/06/2019 - 16:59
Press Release Type: 

„Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci educaţia transformă pe om şi,

prin această transformare, creează natura.” (Democrit)

Astăzi mai mult ca oricînd, omul trebuie să învețe cît mai bine cum să-și corecteze propria natură, cum să se apere împotriva poluării, cum să-și educe întreaga personalitate. Încă de la vîrste fragede, este necesar ca viitorii adulți ai acestei planete să învețe ,,de ce” și ,,cum” trebuie protejată natura, să cunoască și să înțeleagă legătura puternică dintre om și natură, dar mai ales influența acestuia asupra mediului. Misiunea pe care ne-am asumat-o este să formăm prieteni de nădejde ai mediului înconjurător prin diverse acțiuni nu doar în birou, dar și în teren.

 

Astăzi ne-am simțit și noi copii, mergînd la Tabăra de odihnă ,,Poenița veselă”, unde s-a desfășurat Concursul ,,Natura în ochii copiilor”. Copiii ghidați de educatorii responsabili au participat cu mult entuziasm la probele concursului.

 

Cele două echipe ,,Romanițele” și ,,Brîndușele” au redat cum văd natura, cum percep probleme de mediu la nivel local și global cu care ne confruntăm, la care au identificat și soluții. Ecoul copiilor a fost auzit prin poiezii și slogane.

 

Copiii au felul lor de a vedea lumea și sunt singurii cărora nu le este frică de viitor. Aceasta am remarcat la acei copii. Prin cele citite și recitate au transmis mesajul că își doresc cu ardoare șă trăiască într-un mediu curat, protejat, ca copiilor săi să nu le vorbească despre speciile de animale și plante doar din Cartea Roșie, ci și să le poată admira în mediul natural.

 

Dorința de a trăi într-un mediu sănătos de viață este fundamentată constituțional, iar cei adulți sunt obligați să contribuie la crearea și protecția acestui mediu, fiindu-le celor mici exemple demne de urmat.

Copii detecteaza ușor egoismul care stă la baza consumului resurselor naturale, oricît de mult am încerca să mascăm atitudinea.

 

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricînd, să o privească în calitate de adevărat ecolog – cetăţean, cu gîndul refacerii ei. Natura are nevoie de prieteni. E bine ca omul de mîine să ştie ce este bine şi ce este rău în raporturile cu „natura mamă” pentru ca mai tîrziu, tînărul, iar apoi adultul să acţioneze în consecinţă.

 

Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Aceasta trebuie să ne facă conștienți de-a fi mai generoși în acordarea timpului pentru etapele dezvoltării și cultivării la copii a dragostei față de natură.

Prin acest concurs am urmărit „să se dea frîu liber” imaginaţiei copiilor, să-i determinăm să-şi dezvolte creativitatea pentru a reda mediul natural în care doresc să trăiască alături de cei dragi acum și în viitor.

Colaborarea este esențială cînd dorești să faci lucruri frumoase. În acest context, Agenția de Mediu aduce mulțumiri copiilor și corpului didactic al Taberei de odihnă ,,Poienița veselă” pentru aportul adus la organizarea și desfășurarea Concursului ,,Natura în ochii copiilor”.