Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Ziua Mondială a Habitatului

Published on: Mon, 10/05/2020 - 11:01
Press Release Type: 

Ziua Mondială a Habitatului este marcată anual, în prima zi de luni din luna octombrie, în 2020 la data de 5 octombrie.

Această zi a fost înființată în 1985 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 40/202 și a fost sărbătorită pentru prima dată în 1986. Acest eveniment este marcat în prima zi de luni a lunii octombrie.

Tema Zilei Mondiale a Habitatului 2020 este ,,Locuință pentru toți: un viitor urban mai bun”.

În întreaga lume, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, pornind de la marile orașele și până la cele mai mici așezări, se resimt efectele schimbărilor climatice, ale poluării, ale diminuării resurselor naturale, ale creșterii populației și ale inegalității economice. Expansiunea așezărilor urbane atrage după sine serioase conflicte provenite din interacțiunea neadecvată a habitatelor umane cu habitatele sălbatice. Tocmai de aceea, conviețuirea dintre comunitățile umane și viața sălbatică trebuie să constituie preocuparea principală a autorităților și cetățenilor.

 

Ziua Mondială a Habitatului reflectă necesitatea armonizării aşezărilor umane cu mediul natural, deoarece Pământul nu este doar habitatul oamenilor, ci şi al tuturor celorlalte vietăţi. Această zi reaminteşte şi de cei fără casă, de cei ce au adăposturi inadecvate, inclusiv de cei ce locuiesc în condiţii incompatibile condiţiei umane, oferind posibilitaea îmbunătăţirii aşezărilor umane.

 

Omul face parte din natură, ba este chiar cea mai importantă resursă. De aceea, omul se află în centrul tuturor principiilor. Pe de altă parte, oamenii trebuie să înțeleagă că NATURA nealterată este baza dezvoltării durabile și că suntem cu toții datori să menținem un mediu sănătos.

 

Ziua Mondială a Habitatului 2020 oferă o oportunitate importantă de a reflecta asupra efectului crizei COVID-19 și, de asemenea, asupra modului în care putem modela viitorul așezărilor umane.

 

În perioada actuală când ne străduim să depășim pandemia, să eliminăm instabilitatea asociată inegalității, când luptăm împotriva schimbărilor climatice este timpul să ne angajăm potențialul transformator al urbanizării în beneficiul oamenilor și al planetei.

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Habitatului, să ne reafirmăm hotărârea de a face un pas spre un viitor mai sigur şi să acordăm mai multă atenţie măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, în oraşe şi în restul lumii.