Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Agenția de Mediu

A A A

Regulament de organizare și funcționare

REGULAMENT
cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de Mediu
I. DISPOZIŢII GENERALE 

    1. Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenției de Mediu (în continuare – Regulament) reglementează statutul juridic, misiunea,  domeniile de activitate, funcțiile de bază, atribuțiile principale și drepturile acesteia, precum și organizarea activității acesteia. 
    2. Agenţia de Mediu (în continuare – Agenție) este autoritate administrativă subordonată Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (în continuare – Minister), responsabilă de implementarea politicii statului în domeniile de activitate ce îi sînt încredinţate. 
     3. Agenţia este persoană juridică de drept public, dispune de denumire proprie,  de ștampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale, de mijloace financiare şi materiale, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie. Sediul Agenţiei este stabilit în mun. Chişinău. În cadrul Agenţiei funcționează subdiviziuni teritoriale desconcentrate fără personalitate juridică, gestionate direct de către aparatul central al Agenției, cu efectuarea cheltuielilor financiare pentru întreţinerea acestora.
     4. Finanțarea şi asigurarea tehnico-materială a Agenţiei se efectuează din contul bugetului de stat.
     5.  În activitatea sa, Agenţia se conduce de Constituția și legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, alte acte normative, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, ordinele şi dispoziţiile ministrului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, precum şi de prezentul Regulament. 

II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE,
FUNCŢIILE DE BAZĂ, ATRIBUȚIILE PRINCIPALE 
ŞI DREPTURILE AGENŢIEI

    1. Agenția are misiunea de a asigura implementarea politicii de protecție a mediului, obținînd cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi alocațiile bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.
    2. Agenţia realizează funcţiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii de activitate:
    a) prevenirea poluării mediului;
    b) protecția aerului atmosferic și schimbările climatice; 
    c) protecția și reglementarea utilizării resurselor de apă; 
    d) protecția și reglementarea utilizării regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice;
    e) conservarea biodiversităţii și managementul ariilor naturale protejate de stat; 
    f) managementul deşeurilor; 
    g) biosecuritatea.
    3.  Funcțiile de bază ale Agenției sînt:
    a) asigurarea implementării documentelor de politici publice și a legislației privind protecția mediului atît la nivel național, cît și local;
    b) acordarea suportului tehnic Ministerului la fundamentarea proiectelor de documente de politici publice și de acte normative în domeniul protecției mediului;
    c) reglementarea și autorizarea activităților cu impact asupra calității mediului, eliberînd persoanelor fizice și juridice acte permisive pentru practicarea activităților de întreprinzător cu impact asupra mediului (autorizații, acorduri de mediu, permise, certificate, notificări, avize și coordonări), prevăzute în Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
    d) realizarea monitoringului calității factorilor de mediu (monitoringul calității apei, aerului, solului, monitoringul forestier și al ariilor naturale protejate de stat, monitoringul stării și folosinței resurselor de apă și de sol, monitoringul regnului vegetal și regnului animal, monitoringul pescuitului, monitoringul stării subsolului, monitoringul poluării aerului, monitoringul geologic, monitoringul poluării mediului) în scopul asigurării persoanelor fizice și juridice cu informaţii privind calitatea mediului, dezvoltării sistemului indicatorilor statistici în domeniul protecției mediului, precum și în scopul elaborării și publicării Raportului naţional privind starea mediului în Republica Moldova;
    e) crearea și administrarea cadastrelor și registrelor speciale, administrarea sistemului informaţional și de date pentru domeniile sale de activitate și asigurarea accesului publicului la informaţia despre mediu.
    3. Agenția are următoarele atribuții principale: 
    1)în domeniul prevenirii poluării mediului:
    a) asigură implementarea legislației naționale privind evaluarea strategică de mediu, evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor publice și private, privind expertiza ecologică de stat, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
    b) participă la procesul de armonizare treptată a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul prevenirii și controlului integrat al poluării și în domeniul controlului asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate în domeniile respective; 
    c) implementează prevederile documentelor de politici și ale tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul prevenirii poluării mediului, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora; 
     d) asigură implementarea procedurii de evaluare strategică de mediu, acordă consultări, examinează raportul privind evaluarea strategică de mediu, proiectele de planuri și programe de nivel local și național, inclusiv cele sectoriale și intersectoriale și prezintă Ministerului propuneri pentru avizul de mediu eliberat la aceste documente;  
     e) asigură implementarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului a activităților planificate privind construcţia de obiecte noi, extinderea, reconstrucţia, modernizarea, reprofilarea, planificarea construcțiilor și/sau a unor genuri noi de activitate privind dobîndirea sau utilizarea resurselor naturale, eliberează acordul de mediu, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acestuia;
      f) efectuează expertiza ecologică de stat a documentației de proiect pentru construcţia, extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea, reprofilarea, conservarea, demolarea şi lichidarea obiectelor, care nu au fost supuse evaluării impactului asupra mediului și eliberează avizul expertizei ecologice, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acestuia;
       g) aprobă planurile de măsuri elaborate de operatorii economici în vederea reducerii poluării mediului înconjurător;
       h) participă la instituirea procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu;
       i) asigură inventarierea periodică a instalațiilor care cad sub incidența schemei autorizației  integrate de mediu;
       j) examinează cazurile de avarii şi situaţiile ecologice excepţionale; 
       k) administrează la nivel național Registrul poluanților emiși și transferați;
       l) efectuează inventarierea, paşaportizarea și monitoringul surselor de poluare a mediului;
       m) asigură realizarea inventarelor de emisii industriale;
       2) în domeniul protecției aerului atmosferic și schimbărilor climatice:
       a) asigură implementarea legislației naționale privind calitatea și protecția aerului atmosferic, privind limitarea emisiilor anumitor poluanți atmosferici, privind protecția stratului de ozon, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
       b) participă la procesul de armonizare treptată a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul calității și protecției aerului atmosferic, al limitării emisiilor anumitor poluanți atmosferici, al protecției stratului de ozon, al calității motorinei și benzinei, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate în domeniile respective;
       c) implementează prevederile documentelor de politici și ale tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul calității și protecției aerului atmosferic și a stratului de ozon, în domeniul reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră și adaptării la schimbările climatice, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora;
       d) stabilește valorile-limită pentru emisiile poluanților în aerul atmosferic în funcție de gradul de poluare existent, precum și metodele de măsurare ale acestora;
       e) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizația de emisie a poluanților în atmosferă de la sursele fixe, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
       f) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizația pentru importul, exportul sau reexportul substanțelor care distrug stratul de ozon, al produselor și al echipamentului care conțin asemenea substanțe, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
       g) creează și asigură funcționarea sistemului de monitoring al calității și poluării aerului atmosferic; 
       h) asigură funcționarea laboratorului pentru calitatea aerului și radioactivitatea mediului, efectuează măsurări, analize și investigații ecologice privind aerul atmosferic;
       i) acordă suport Ministerului la elaborarea instrucțiunilor, metodelor şi procedurilor utilizate pentru monitoringul calităţii aerului atmosferic;
       j) participă în cadrul activității Comisiei naționale pentru schimbări climatice;
       k) asigură implementarea sistemului de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
       l) realizează colectarea, centralizarea, validarea și prelucrarea datelor și a informațiilor pentru elaborarea inventarelor și rapoartelor de emisii de poluanți atmosferici și de gaze cu efect de seră;
       m) elaborează inventarele naționale de emisii de poluanţi în atmosferă în conformitate cu prevederile Convenției asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi și le prezintă Ministerului; 
       n) asigură colectarea și prelucrarea datelor privind importul și consumul de substanțe care distrug stratul de ozon, acordă suport tehnic Ministerului la elaborarea Raportului privind consumul acestor substanțe în conformitate cu cerințele Convenției de la Viena pentru protecția stratului de ozon;
       o) acordă suport tehnic Ministerului la elaborarea comunicărilor naționale și a raportului bianual, conform prevederilor Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice;
       p) administrează resursele și sistemele informaționale de stat în domeniul aerului în limitele competenței stabilite de legislație;
       3) în domeniul protecției și reglementării utilizării resurselor de apă:
       a) participă la implementarea legislației naționale privind calitatea și protecția resurselor de apă de suprafață și subterane, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
       b) participă la procesul de armonizare treptată a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul calității apelor;
       c) participă la implementarea prevederilor documentelor de politici și a tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul calității și protecției apelor;
       d) stabilește valorile-limită pentru emisiile poluanților în apele de suprafață în funcție de gradul de poluare existent, precum și metodele de măsurare ale acestora;
       e) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizația de mediu pentru folosința specială a apei, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
       f) creează și asigură funcționarea sistemului de monitoring al calității apelor de suprafață și subterane;
       g) asigură funcționarea laboratorului pentru calitatea apelor și efectuează măsurări, analize și investigații ecologice privind apele de suprafață și subterane;
       h) acordă suport tehnic Ministerului la elaborarea programelor de monitorizare a stării şi a folosinţei apelor de suprafață și subterane, precum și asigură implementarea acestora; 
       i) administrează resursele și sistemele informaționale de stat în domeniul apelor, în limitele competenței stabilite de legislație;
       4) în domeniul protecției  și reglementării utilizării regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice:
       a) asigură implementarea legislației naționale în domeniul utilizării și protecției regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
       b) participă la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul utilizării și protecției regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate în domeniile respective;
       c) implementează prevederile documentelor de politici și ale tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul utilizării și protecției regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora;
       d) înființează și înregistrează colecțiile de animale și plante din flora și fauna sălbatică și ține registrul de stat al acestor colecții;
       e) reglementează activitățile de protecție și gestionare a obiectelor regnului animal și regnului vegetal, a resurselor biologice acvatice, a fondului forestier și cinegetic, a vegetației forestiere din afara fondului forestier;
       f) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizația pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, autorizația pentru dobîndirea animalelor care nu constituie obiecte ale vînatului și pescuitului, autorizația pentru tăieri în fondul forestier și în afara fondului forestier, acordurile pentru importul și exportul de plante și animale sălbatice, permisele și certificatele privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES),  suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acestora;
       g) eliberează autorizația pentru  folosinţa specială a animalelor sau plantelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova; 
       h) participă în cadrul activității Consiliului ihtiologic;
       i) reglementează activitățile de pescuit comercial, sportiv, amator și de agrement;
       j) atribuie cotele de pescuit comercial și eliberează permise pentru pescuit;
       k) implementează măsurile necesare pentru creşterea potenţialului biologic al resurselor piscicole, popularea bazinelor piscicole cu specii noi, prevenirea şi combaterea epizootiilor, dăunătorilor şi influenţei negative de orice provenienţă  asupra  resurselor piscicole;
       l) creează și asigură funcționarea sistemului de monitoring al obiectelor regnului animal și regnului vegetal, al resurselor biologice acvatice;
       m) administrează resursele și sistemele informaționale de stat privind regnul animal și regnul vegetal, privind resursele biologice acvatice în limitele competenței stabilite de legislație;
       5) în domeniul conservării biodiversităţii și managementului ariilor naturale protejate de stat: 
       a) asigură implementarea legislației naționale în domeniul conservării biodiversității și managementului ariilor naturale protejate de stat, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
       b) participă la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul conservării biodiversității și managementului ariilor naturale protejate de stat, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate în domeniile respective;
       c) implementează prevederile documentelor de politici și ale tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul conservării biodiversității și managementului ariilor naturale protejate de stat, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora;
       d) implementează măsuri de conservare a speciilor de floră și faună periclitate sau pe cale de dispariție; 
       e) implementează planurile de management pentru ariile naturale protejate de stat;
       f) reglementează activitățile în cadrul fondului ariilor naturale protejate de stat;
       g) atribuie în administrare ariile naturale protejate de stat, monitorizează și raportează despre performanța în activitatea de administrare a acestora;
       h) elaborează și prezintă autorităților responsabile propuneri pentru delimitarea ariilor naturale protejate de stat, propuneri de extindere a suprafețelor acestora;
       i) creează și asigură funcționarea sistemului de monitoring al ariilor naturale protejate de stat;
       j) administrează resursele și sistemele informaționale de stat în domeniul ariilor naturale protejate de stat, în limitele competenței stabilite de legislație;
       6) în domeniul managementului deșeurilor:
       a) asigură implementarea legislației naționale în domeniul deșeurilor, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
       b) participă la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu în domeniul deșeurilor, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate;
       c) participă la elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor, a programelor speciale de prevenire şi pronosticare a formării deşeurilor, precum şi de combatere şi lichidare a focarelor de stocuri de deşeuri periculoase și asigură implementarea acestora;
       d) implementează prevederile tratatelor internaționale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul deșeurilor şi transportării peste frontieră a acestora, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora;
       e) asigură implementarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor;
       f) asigură stabilirea ţintelor de colectare separată şi reciclare pentru deşeurile de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului și monitorizează nivelul de atingere a acestora; 
       g) asigură inventarierea, investigarea, evaluarea riscului și remedierea zonelor în care solul și subsolul sînt contaminate cu deșeuri;
       h) reglementează activitățile de gestionare și transportare a deșeurilor; 
       i) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizaţia de mediu pentru gestionarea deşeurilor, inclusiv pentru dotarea şi disponibilitatea permanentă a instalaţiilor portuare,  suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
       j) eliberează autorizația pentru exportul/tranzitul deșeurilor, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
       k) eliberează documentele de notificare la transportarea peste frontieră a deşeurilor; 
       l) creează și asigură funcționarea sistemului de monitoring al deșeurilor;
       m) asigură funcționarea Laboratorului pentru deșeuri și a Laboratorului pentru calitatea solului, efectuează măsurări, analize și investigații ecologice privind compoziția deșeurilor și privind calitatea solului;
       n) realizează colectarea, centralizarea, validarea și prelucrarea datelor și a informațiilor în domeniul gestionării deșeurilor și asigură ţinerea Sistemului informațional privind  managementul deșeurilor și a Listei deșeurilor;
      7) în domeniul biosecurității:
      a) asigură implementarea legislației naționale privind organismele modificate genetic, monitorizează și raportează periodic Ministerului despre stadiul realizării acesteia, prezintă propuneri de modificare şi completare a legislației respective;
      b) participă la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară de mediu privind organismele modificate genetic, asigurînd ulterior implementarea legislației adoptate;
      c) implementează prevederile documentelor de politici și ale tratatelor internaționale privind biosecuritatea la care Republica Moldova este parte, elaborează și prezintă Ministerului informații cu privire la realizarea acestora;
      d) participă în cadrul activității Comisiei Naționale pentru securitate biologică; 
      e) reglementează activitățile în domeniul organismelor modificate genetic;
      f) primeşte, gestionează şi evaluează conţinutul tehnic al dosarelor de notificare şi autorizare a  organismelor  modificate genetic;
      g) eliberează persoanelor fizice și juridice autorizația pentru importul organismelor vii modificate genetic pentru utilizare în scopuri științifice și/sau diseminare în mediu, suspendă, retrage sau prelungește valabilitatea acesteia;
      h) colaborează cu notificatorul, cu Ministerul, cu Comisia pentru securitate biologică şi cu autorităţile cu responsabilităţi în domeniu, în cazuri de urgenţă și de accidente în domeniul organismelor modificate genetic, pentru minimizarea riscului asupra mediului şi sănătăţii umane sau pentru aplicarea clauzei de salvgardare;
      8)  alte atribuţii ce reies din funcțiile de bază:
      a) acordă suport tehnic Ministerului la elaborarea normativelor ecologice, a metodologiilor de calcul al prejudiciului cauzat mediului, a mecanismelor economice în domeniul protecţiei mediului şi utilizării durabile a resurselor naturale;
      b) coordonează programele și planurile locale de acţiuni pentru protecţia mediului, elaborate de către autoritățile administrației publice locale, şi monitorizează implementarea acestora; 
      c) participă la consolidarea sistemului statistic de mediu, a sistemului indicatorilor de mediu și ai dezvoltării durabile; 
      d) participă la programe şi proiecte naţionale şi internaţionale de asistență tehnică și investiționale în domeniul protecției mediului, în temeiul delegării de către Minister a acestei atribuții;
      e) asigură funcţionalitatea ghişeului unic de eliberare a actelor permisive, întocmeşte, actualizează şi menţine registrul actelor permisive și registrul titularilor actelor permisive;
      f) asigură autorităţile administraţiei publice, persoanele fizice şi juridice, societatea civilă cu informaţii privind calitatea mediului, nivelul de poluare, starea resurselor naturale, prin publicarea tuturor rapoartelor şi analizelor elaborate pe pagina web oficială a Agenţiei;
      g) elaborează (trimestrial, anual sau o altă perioadă determinată) şi publică pe pagina web oficială rapoartele şi analizele statistice privind mediul înconjurător;
      h) elaborează o dată la patru ani și publică pe pagina web oficială a Agenției Raportul privind starea mediului în Republica Moldova;
      i) elaborează rapoartele în formatele stabilite de către Agenția Europeană de Mediu, EUROSTAT, de către secretariatele convențiilor și protocoalelor în domeniul protecției mediului la care Republica Moldova este parte, și le prezintă Ministerului; 
      j) asigură accesul publicului la informația despre mediu, consultarea și participarea acestuia la luarea deciziilor privind mediul;
      k) acordă autorităţilor publice și societății civile consultaţii şi asistență metodologică în domeniul protecției mediului;
      l) organizează, în limitele competenţei, instruiri, seminare, conferințe cu privire la implementarea legislației în domeniul protecției mediului, a măsurilor din planurile și programele de mediu, cu privire la elaborarea proiectelor de mediu, rapoartelor statistice și altor documente în domeniu;
      m) implementează activități de conștientizare și educație ecologică a  populației;
      n) organizează și participă la acțiuni și evenimente de promovare a măsurilor în domeniul mediului, cu antrenarea societății civile în cadrul acestora. 
     10. Agenţia este învestită cu următoarele drepturi:
     1) să înainteze propuneri de perfecţionare a actelor normative din domeniile de activitate; 
     2) să participe la elaborarea şi realizarea unor proiecte şi programe în domeniile de activitate;
     3)  să stabilească relaţii şi să colaboreze cu agenţii similare din alte ţări şi organizaţii internaţionale în temeiul delegării de către Minister a acestei atribuții;
     4) să organizeze şedinţe de lucru, seminare sau conferinţe cu tematici în domeniile de activitate;
     5) să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi pentru executarea atribuţiilor sale, informaţii de la autoritățile publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii şi instituţii, agenții economici care activează în domenii ce ţin de activitatea sa sau care sînt generatori de poluanți; 
     6) să beneficieze de acces la bazele de date oficiale publice în domeniul informației statistice, financiare, fiscale, economice, juridice, metrologice etc., conform prevederilor legislației;
     7) să acorde servicii contra plată în domeniile sale de activitate, conform nomenclatorului serviciilor contra plată, metodologiei de calcul şi cuantumului tarifelor la serviciile prestate, aprobate de către Guvern. 

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII AGENŢIEI

    11. Agenţia este condusă de director, numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţia publică, în condiţiile legii, de către ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului.
    12. Directorul este asistat de doi directori adjuncţi, numiți în funcţie publică şi eliberați sau destituiți din funcţia publică de către ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, la propunerea directorului Agenţiei.
    13. Directorul Agenţiei îndeplinește următoarele atribuții: 
    1) organizează şi conduce activitatea Agenţiei;
    2) coordonează şi controlează activitatea structurilor teritoriale desconcentrate ale Agenției;
    3) poartă răspundere personală, în faţa ministrului, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor Agenţiei;
    4) organizează şi implementează sistemul de management financiar şi control, precum şi poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Agenţiei şi a patrimoniului public aflat în gestiune;
    5) stabileşte atribuţiile directorilor adjuncţi ai Agenţiei;
    6) semnează actele pe subiectele ce ţin de activitatea Agenției;
    7) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din Agenție, în condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    8) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii;
    9) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare personalului Agenţiei, în condiţiile legii;
    10) aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare ale Agenției în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale structurii şi efectivului-limită stabilite de Guvern;
    11) aprobă regulamentele şi planurile anuale de activitate ale subdiviziunilor interne ale Agenţiei;
    12) emite ordine şi dispoziţii executorii pentru angajaţii Agenţiei şi verifică executarea acestora;
    13) exercită alte atribuţii corespunzător cu funcţiile atribuite, în conformitate cu prevederile actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în subdomeniile sau în sferele de activitate. 
    14. Directorul, directorii adjuncţi, şefii subdiviziunilor structurale și teritoriale, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea subdiviziunii. 
    15. Dreptul la prima semnătură pe toate actele Agenţiei îl are directorul. În lipsa directorului, dreptul la semnătură îi revine unuia dintre directorii adjuncţi, desemnat de director. În conformitate cu legislaţia în vigoare, unele acte ale Agenţiei pot fi semnate de alte persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Agenţiei, în temeiul ordinului directorului. Persoanele învestite cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat.
    16. Prin ordin al directorului Agenției, pot fi înființate comisii şi grupuri de lucru pentru realizarea funcțiilor și atribuțiilor în domeniile de activitate. La lucrările comisiilor şi grupurilor de lucru pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii, reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.
    17. Agenţia colaborează cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu societatea civilă, cu agenţiile externe similare, inclusiv cu Agenţia Europeană de Mediu.