Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Mediului

Guvernul a aprobat avizul la proiectul legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic

Published on: M, 09/13/2023 - 13:37

13 septembrie, Chișinău – Executivul a aprobat avizul la proiectul legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Proiectul legii reglementează modul de atribuire în gestiune și cerințele de bază privind constituirea și organizarea fondului cinegetic, atribuțiilor și obligațiilor părților implicate. Legea stimulează măsuri menite să protejeze animalele sălbatice, înăsprirea pedepselor pentru încălcarea regulilor de vânătoare și combaterea braconajului. De asemenea, proiectul legii asigură condițiile pentru dezvoltarea turismului cinegetic.

 

Proiectului de lege a fost elaborat de un grup de deputați, care și-au propus adaptarea legislației în domeniu la realitățile din Republica Moldova. Documentul urmează să asigure crearea unei baze juridice normative clare și transparente în domeniul cinegeticii, crearea unui climat economic favorabil pentru protejarea şi reproducerea speciilor de animale de interes cinegetic, crearea unei rețele naționale de fonduri cinegetice și corelarea intereselor vânătorilor cu interesele proprietarilor de terenuri.  

 

„Doar gestionarea corectă a fondului cinegetic național, inclusiv prin acțiuni de vânătoare și gospodărire cinegetică corectă, va asigura folosirea rațională a faunei de interes cinegetic în scopul conservării biodiversității și protecției mediului înconjurător”, a menționat Iordanca-Rodica Iordanov, ministra Mediului. 

 

Inițiativa grupului de deputați a răspuns necesității promovării unor măsuri legislative definite clar, întru protejarea biodiversității Republicii Moldova, măsuri sprijinite cu responsabilitate de Ministerul Mediului.