Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Mediului

Ministrul Mediului încurajează înregistrarea terenurilor împădurite în fondul silvic pentru protecția pădurilor locale

Published on: M, 07/09/2024 - 12:39

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu a vizitat satul Covurlui, din raionul Leova, care se află în proces de înregistrare a 60 ha de pădure în fondul forestier, răspunzând apelului lansat de minister. Această pădure va rămâne în proprietatea administrației publice locale (APL), dar va fi protejată, îngrijită și administrată conform prevederilor Codului Silvic odată înregistrată.
 
 
Astfel de situații sunt frecvente în întreaga țară, unde terenurile împădurite figurează în cadastru ca pășune, teren agricol sau teren degradat. Aceste terenuri nu sunt administrate corespunzător și riscă să fie vândute, arendate sau exploatate ilegal.
 
 
Ministrul Mediului încurajează toți primarii din țară să urmeze exemplul și să înregistreze terenurile împădurite în fondul silvic. Prin acest demers, Ministerul Mediului va putea înregistra toate suprafețele împădurite, primăriile vor putea gestiona corect aceste păduri, iar cetățenii vor avea siguranța că pădurile sunt protejate și transmise generațiilor viitoare.