Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Mediului

Austria sprijină Republica Moldova în proiectele de mediu

Published on: M, 11/26/2024 - 16:04

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, Stella Avallone, Ambasadoarea Austriei în Republica Moldova și Sandra Horina, noua Șefă a Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), pe care a felicitat-o cu această ocazie. Sergiu Lazarencu a mulțumit pentru parteneriatul de lungă durată și sprijinul constant al Austriei în implementarea proiectelor de mediu.

 

În cadrul discuțiilor, ministrul Lazarencu a evidențiat importanța colaborării în cadrul proiectului „EU4Environment: Resurse de apă și date de mediu”, implementat inclusiv cu sprijinul Agenției de Mediu din Austria și al Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Acest proiect contribuie la consolidarea monitorizării și protecției ecosistemelor acvatice, oferind suport laboratorului pentru calitatea apei din cadrul Agenției de Mediu pentru îmbunătățirea raportării datelor de mediu, dar și instruire specialiștilor. 

 

De asemenea, ministrul a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare „Reabilitarea infrastructurii hidrotehnice pentru reducerea vulnerabilității la fenomenele climatice extreme în Republica Moldova”. Proiectul oferă suport pentru evaluarea stării infrastructurii hidrotehnice din 5 zone pilot,  amplasate în sub bazinele râurilor Copăceanca, Soloneț, Bahu, Lăpușna și Ialpug. Totodată, proiectul va contribui la crearea unui sistem pentru monitorizarea digurilor și barajelor, consolidarea cadrului normativ de reglementare a siguranței construcțiilor hidrotehnice și procurarea echipamentului necesar pentru a analiza construcțiile hidrotehnice.  

 

În încheiere, Sergiu Lazarencu a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a consolida parteneriatul cu Austria în domeniul protecției mediului, subliniind că doar prin eforturi comune și sprijin internațional putem deveni mai rezilienți în fața schimbărilor climatice.