În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2009, Ministerul Mediului anunță concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de șef al Serviciului evidență contabilă, contabil-șefîn cadrulSecției financiar – administrative a Direcției management instituțional.
Scopul general al funcției:
Coordonarea procesului de elaborare și promovare a politicii administrative a Ministerului, organizarea și asigurarea evidenței contabile în cadrul Ministerului, în conformitate cu actele normative în vigoare.
Sarcinile de bază:
- Coordonarea procesului de elaborare și promovare a politicii administrative a Ministerului;
- Examinarea și avizarea proiectelor de acte normative din domeniu;
- Elaborarea propunerilor pentru proiectele legii bugetului de stat și CBTM ale aparatului Ministerului;
- Organizarea evidenței contabile în cadrul aparatului Ministerului;
- Monitorizarea executării bugetului de stat;
Condițiile de participare la concurs:
Condițiile de bază:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este apt, din punct de vedere a stării sănătăţii;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 158/2008 sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
- nu este privat/ă de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
Cerințe specifice:
Studii: studii superioare, de licenţă sau echivalente în domeniul evidenței contabile, economiei, finanțelor.
Experianță profesională: cel puțin 5 ani de experienţă în domeniul de specialitate.
Cunoștințe: posedă cunoștințe aprofundate în domeniul legislației generale și de specialitate, cunoașterea unei limbi de circulație internațională constituie un avantaj.
Abilități: abilități de utilizare a computerului (Word, Excel, PowerPoint, Internet, 1C) de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare, de soluționare a problemelor complexe în domeniul de competență.
Atitudini/comportamente: responsabilitate, respect faţă de oameni, spirit de inițiativă, disciplină, punctualitate, tendință spre dezvoltare profesională continuă.
Persoanele interesate pot depune personal/prin poștă/prin e-mail Dosarul de concurs:
a) CV cu mențiunea a cel puțin 3 persoane de referință, cu datele lor de contact;
b) formularul de participare (se anexează);
c) copia buletinului de identitate;
d) copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/ sau de specializare;
e) cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind absenţa antecedentelor penale. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);
Notă:
* Pentru participarea la concurs, se prezintă copiile documentelor în formă scanată sau pe format de hârtie.
** Persoană desemnată învingător al concursului va prezenta, în original, documentele menționate la lit. c)-d) din Dosarul de concurs, pentru a verifica veridicitatea lor. Cazul în care se va constata că documentele prezentate în original nu corespund cu cele prezentate în copie, concursul se va considera nul.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs: 25.10.2021, ora 17.00.
telefon – (022) 204 - 557;
e-mail: cristina.spinu@mediu.gov.md;
adresa poștală: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, biroul nr. 1102;
persoana de contact: Cristina Spînu, consultant principal în cadrul Serviciului resurse umane și probleme speciale.
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul administrativ al Republicii Moldova;
- Hotărârea Guvernului nr. 145/2021 „Cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Mediului”;
- Legea nr. 158/2008 „Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”;
- Legea nr. 25/2008 „ Privind codul de conduită a funcționarului public;
- Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158/2008 Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”;
- Legea nr. 136/ 2017 „Cu privire la Guvern”;
- Legea nr. 98/2012 „Privind administrația publică centrală de specialitate”;
- Legea nr. 982/2000 „Privind accesul la informație”;
10. Codul fiscal al Republicii Moldova;
11. Legea nr. 270 /2018 „Privind sistemul unitar de slarizare în sectorul bugetar”;
12. Legea contabilității nr. 113/2007;
13. Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018 „Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 Privind sistemul unitar de slarizare în sectorul bugetar”;
14. Legea nr. 181/2014 „Finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale”;
15. Hotărârea Guvernului nr. 426/2004 „Privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu”;
16. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 208/2015 „Privind clasificația bugetară”;
17. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2016/2015 „Cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar și a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar”.
