Indicatorul 1.1 Creșterea Produsului Intern Brut

Mesajul cheie
Pe parcursul ultimilor ani Republica Moldova a înregistrat un ritm modest de creștere economică, ceea ce nu permite o creștere simțitoare a nivelului de trai în rândul marii majorități a populației. Practic, economia națională rămâne a fi afectată de probleme sistemice precum concurență redusă, corupție, forță de muncă limitată. La acestea se mai adaugă șocuri tot mai frecvente generate de factori climaterici extremi cum ar fi inundații, secetă sau înghețuri. De asemenea, crizele politice frecvente au afectat capacitatea instituțiilor de stat de a interveni în perioade de criză, exemplu fiind anul 2020 când în contextul pandemiei Covid-19 suportul statului a fost unul limitat, atât pe dimensiunea economică cât și socială.

Evoluția indicatorului
Economia Republicii Moldova a înregistrat o evoluție oarecum pozitivă în ultimii 10 ani. Cu excepția anilor 2012 (secetă), 2015 (frauda bancară) și 2020 (pandemia Covid-19), în toți anii a fost înregistrată o creștere economică de cel puțin de 3-4% (figura 1). Acest lucru este confirmat de evoluția Produsului Intern Brut (PIB) care s-a dublat comparativ cu anul 2010 în termeni nominali și a crescut cu circa 30% în termeni reali (T0=2010). Cu toate acestea, nivelul creșterii economice înregistrat rămâne unul destul de modest pentru a permite o convergență mai mare față de statele din Europa Centrală și de Est și pentru a permite o creștere simțitoare în nivelul de trai al populației. Cauzele sunt multiple, de la fenomene climaterice extreme sau migrația tot mai frecventă a forței de muncă, până la divergențe comerciale cu unii parteneri externi (situația exporturilor autohtone în Federația Rusă urmare semnării Acordului de Asociere cu UE). La acestea se mai adaugă șocuri generate de evenimente precum „furtul miliardului”, sau nenumăratele crize politice au slăbit calitatea guvernanței din partea instituțiilor de stat și au subminat capacitatea de intervenție și suport în momente de criză, exemplu pandemia Covid-19.

Figura 1. Tendințe în creșterea PIB

Chiar dacă în mare parte a timpului se atestă un avans al economiei naționale, calitatea creșterii este una fragilă, cu mari semne de întrebare privind o dezvoltare sustenabilă pe termen lung. Modelul de creștere economică bazat pe consum își prezintă limitele în condițiile în care tendințele migraționiste se schimbă de la o migrație periodică în scop de muncă la una definitivă determinată de factori nu neapărat economici. Aceste vulnerabilități au ieșit în evidență în contextul pandemiei Covid-19 când țara a intrat în criză cu un nivel scăzut de competitivitate și libertate economică, dar și pe fondul agravării unor vulnerabilități sistemice legate de corupție, competiție sau acces la finanțare . Drept rezultat, suportul statului a fost unul modest, evaluat la doar 0,4% din PIB, în condițiile în care pe plan mondial au fost alocate resurse de până la 5% din PIB. În acest context, impactul pandemiei asupra PIB a fost unul considerabil generând o recesiune în anul 2020 de circa 7%.
Caracteristicile creșterii economiei naționale sunt confirmate și de situația înregistrată la nivel european. Practic în pofida creșterii PIB-ului, când vine vorba de raportul pe cap de locuitor, acesta rămâne destul de modest, de doar 12,3 mii dolari americani – cel mai scăzut dintre statele europene, figura 2.

Figura 2. PIB per capita, PPP 2017, USD

Indicatorul 1.2 Structura Produsului Intern Brut

Mesajul cheie
Structura economiei naționale nu s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu. Modelul de creștere economică bazat pe consum și alimentat de remitențe scoate în prim plan sectorul comerțului. Acest model stimulează și activitatea din sectorul construcțiilor, sector ce crește continuu și care pare că are în continuare resurse de a menține același trend.  De cealaltă parte, sectoare tradiționale cum ar fi agricultura sau industria înregistrează evoluții modeste în condițiile în care rămân vulnerabile la șocuri care nu depind neapărat de intențiile decidenților politici, și anume condițiile climaterice în cazul agriculturii sau situația pe plan extern în cazul mai multor ramuri ale industriei.

Evoluția indicatorului
Începând cu anul 2010 structura economică a Republicii Moldova nu a înregistrat schimbări semnificative. Comerțul rămâne a fi sectorul cu cea mai înaltă contribuție la formarea PIB, consolidându-și poziția de lider în contextul în care volumul anual de remitențe se menține constant. Acesta este urmat de industria prelucrătoarea care în ultimii ani a devansat agricultura pe fondul aportului adus de investițiile străine și creșterii capacităților de export. De cealaltă parte, agricultura rămâne a fi o ramură extrem de dependentă de condițiile climaterice, cu rezultate modeste mai ales în anii în care se atestă secetă. Practic, în pofida eforturilor de modernizare a sectorului agricol, probleme sistemice rămân nerezolvate, unele care chiar se agravează. Astfel, situația în ceea ce privește irigarea și accesul la surse de apă rămâne o problemă majoră în contextul în care secetele sunt tot mai frecvente. De asemenea, mai multe produse agricole rămân dependente de anumite piețe (ex. merele și alte fructe) exporturile fiind deseori rezultatul unor decizii politice. Probleme se înregistrează și pe dimensiunea agro-industrială, unde produsele zootehnice cu greu ajung pe piețele externe de desfacere. Pe fondul problemelor din mai multe sectoare ale economiei, sectoare precum construcțiile, transportul sau serviciile (în special cele de IT) își consolidează poziția. Sectorul construcțiilor a înregistrat o creștere importantă în condițiile în care cererea de apartamente, în special în Chișinău, se menține. Aceasta este alimentată, atât de remitențe, cât și de accesul la credite imobiliare care a devenit mai facil în urma implementării programului de stat „Prima Casă” și a reformelor realizate în sistemul financiar.

Figura 3. Contribuția activităților economice la formarea PIB, %

Indicatorul 1.3 Populația economic activă

Mesajul cheie
Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2014 a scos în evidență o imagine mult mai clară a situației privind forța de muncă, și anume influența procesului de emigrare a populației peste hotarele țării. Practic toți indicatorii în domeniu au fost ajustați semnificativ, într-o direcție negativă din punct de vedere macroeconomic. Mai mult ca atât, din momentul recensământului situația s-a agravat continuu fără perspective de schimba tendința respectivă. Indicatori precum „populația economic activă” sau „rata de participare” sunt în continuă scădere înregistrând totodată un nivel extrem de scăzut în comparație cu statele europene.

Evoluția indicatorului
Emigrația din ultimele 2 decenii este unul din factorii primari care caracterizează evoluțiile macroeconomice ale țării. Reducerea numărului populației se răsfrânge direct asupra volumului și calității forței de muncă ce poate fi pusă la dispoziția economiei naționale. Odată cu introducerea indicatorului „populația cu reședință obișnuită” la Recensământul din 2014 și indicatorii privind forța de muncă au suferit puternice modificări. Astfel, numărul populației economice active pentru anul 2014 (populația ocupată plus șomeri) a fost calculat la puțin peste 1 milion de persoane, acesta diminuându-se constant în ultimii 7 ani până la doar 867,3 mii persoane în anul 2020. În același timp, rata de participare a forței de muncă exprimată ca populația economic activă versus populația totală de 15 ani și peste a înregistrat, de asemenea, un declin până la un nivel de doar 40,3% (figura 4).

Figura 4. Populația economic activă și rata de participare

Gravitatea situației în care se găsesc indicatorii forței de muncă este confirmată și de tabloul comparativ la nivel european (figura 5). Astfel, Republica Moldova înregistrează ultimul loc printre statele europene în ceea ce privește rata de participare a forței de muncă. Astfel, doar țara noastră înregistrează un nivel al ratei de participare de sub 45%, alte două țări se găsesc în intervalul 50-45%, în timp ce marea majoritate se situează peste nivelul de 55%. Mai mult ca atât, Moldova înregistrează una din cele mai rapide scăderi pornind de la un nivel și așa foarte jos (anul de comparație 2014), în timp ce alte țări fie scad de la un nivel destul de înalt fie înregistrează o ameliorare a situației.

Figura 5. Rata de participare la nivel internațional

Conform definiției Organizației Internaționale a Muncii (ILO), rata de participare a forței de muncă este proporția populației cu vârsta de 15 ani și peste care este activă din punct de vedere economic: toți oamenii care furnizează forță de muncă pentru producția de bunuri și servicii într-o perioadă specificată.

Indicatorul 1.4 Șomajul

Mesajul cheie
Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2014 a scos în evidență o imagine mult mai clară a situației înregistrate pe piața forței de muncă, inclusiv în ceea ce privește șomajul. Chiar dacă nivelul acestuia a rămas unul redus, de sub 5%, acesta nu exprimă situația efectivă a persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă. În continuare multe persoane evită să se înregistreze pe lângă ANOFM în contextul în care acestea periodic emigrează peste hotare și sunt prinse în valul migrației sezoniere

Evoluția indicatorului
Rata șomajului a înregistrat o evoluție anemică începând cu anul 2014. Până în anul 2018 s-a înregistrat o consolidare a indicatorului privind populația ocupată, preponderent din contul șomerilor și reducerii ocupării informale. Asupra acestei situații a influențat reforma fiscală din anul respectiv. Astfel, datorită relaxării fiscale (stabilirea unui impozit pe venit unic pentru persoanele fizice de 12%), atât populația ocupată informal, cât și numărul șomerilor s-a redus cu câteva zeci de mii de oameni. Drept rezultat, și rata șomajului a atins un minim istoric - puțin sub 3% (figura 6).

Figura 6. Numărul șomerilor și rata șomajului

Sub aspect comparativ, nivelul șomajului în Republica Moldova este printre cele mai reduse printre statele europene (figura 7). Totuși, aceste rezultate apar pe fundalul unei ocupări informale destul de mari la nivelul întregii economii de peste 22% din totalul persoanelor ocupate (2020). Sectoare precum construcțiile sau agricultura sunt cap de listă când vine vorba de persoane ocupate informal cu mai bine de jumătate din total. Această situație mai este completată și de numărul mare de cetățeni care nu au un loc de lucru dar nici nu sunt în căutarea acestuia, respectiv nu întrunesc condițiile de a fi declarați șomeri. Este vorba în special de populația care lucrează temporar peste hotare și care alternează perioadele de aflare acasă cu cele de aflare la locul de muncă.

Figura 7. Rata șomajului la nivel internațional

Indicatorul 1.5 Populația

Mesajul cheie
Republica Moldova parcurge o perioadă de tranziție demografică, cu efecte semnificative pe termen lung. O trăsătură principală a societății moldovenești, care pare să nu mai contenească, este emigrarea intensă a populației în alte țări, unii pe termen scurt alții pe termen mai lung sau chiar pentru totdeauna. Mult mai grave sunt caracteristicile tot mai evidente ale acestei emigrări, respectiv faptul că emigrația nu mai este doar temporară și în scopuri de muncă dar și în scopuri de stabilire permanente cu traiul peste hotare. De asemenea, Moldova înregistrează un spor natural negativ permanent, precum și o depopulare rapidă a mediul rural. În aceste condiții, doar în ultimii 7 ani populația cu reședință obișnuită s-a micșorat cu 225 mii persoane ceea ce duce la un număr total al populației de 2,6 milioane.

Evoluția indicatorului
Emigrația masivă din ultimele două decenii a afectat semnificativ situația demografică din țară. Deoarece o bună parte din populația cu cetățenia Republicii Moldova de facto nu mai locuiește pe teritoriul țării, a fost nevoie de introducerea unor noi măsurări care să descrie situația demografică reală. Astfel, începând cu anul 2014, BNS a introdus indicatorul „Populația cu reședință obișnuită” care prezintă numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni pe teritoriul țării indiferent de absențele temporare. Totodată, estimarea numărului populației cu reședință obișnuită la nivel național are la bază rezultatele ajustate ale Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2014, cu includerea sporului natural (nașteri minus decese), precum și a sporului migrator internațional (migrația netă). De altfel, pe lângă migrația netă internațională negativă, de mai mulți ani se atestă și un spor natural negativ, precum și o depopulare rapidă și persistentă a mediului rural, factori ce pun și o mai mare presiune pe indicatorii demografici.
Această schimbare de optică a dus la scăderea drastică a numărului populației așa cum era cunoscută până nu demult. Drept urmare, cifre precum un număr al populației de 3,5 milioane de persoane descriu numărul persoanelor care au domiciliul în țară inclusiv persoanele temporar absente care sunt plecate peste hotarele țării (populația stabilă). Totodată, din ce în ce mai mult autoritățile publice își bazează deciziile de politici pe alte cifre, și anume populația cu reședință obișnuită care înregistrează un număr de 2,6 milioane persoane (figura 8). Această cifră este utilizată preponderent și în cadrul prezentului raport la analiza diferitor indicatori per capita deoarece prezintă situația în raport cu numărul cât mai real al persoanelor care cu adevărat se află pe teritoriul țării.

Figura 8. Numărul populației cu reședință obișnuită pe sexe, mii persoane, la 1 ianuarie

Indicatorul 1.6 Densitatea populației

Mesajul cheie
Densitatea populației înregistrează aceleași tendințe de descreștere ca și numărul populației. În anul 2020 pe teritoriul Republicii Moldova locuiau în medie 89 persoane pe km2, cu 8 peroane mai puțin decât în anul 2014. În același timp, schimbări semnificative au loc și în profil regional urmare unei depopulări rapide a mediului rural și concentrării populației în zonele urbane, în special municipiul Chișinău.

Evoluția indicatorului
Tendințele demografice caracterizate de emigrație și un spor natural negativ își lasă amprenta și asupra densității populației. Calculată în baza populației cu reședință obișnuită, adică câte persoane real locuiesc pe teritoriul țării, densitatea populației ajunge la doar 89 persoane pe km2. Acest nivel prezintă situația în anul 2020 doar pe teritoriul Republicii Moldova fără regiunea transnistreană și determină o scădere continuă a acestui indicator în medie cu 1 persoană anual. Figura 9 prezintă situația comparativă cu statele europene în anul 2018, respectiv Moldova înregistrează un nivel sub media UE de 118 persoane pe km2.

Figura 9. Densitatea populației, persoane/km2 în 2018

Indicatorul 1.7 Speranța de viață

Mesajul cheie
Chiar dacă speranța de viață a naștere s-a îmbunătățit în ultimii ani, Republica Moldova rămâne la cel mai jos nivel dintre statele europene cu un nivel mediu pentru ambele sexe de doar 70,9. Dezagregat pe sexe, femeile trăiesc mai mult decât bărbații în medie cu 8 ani, o discrepanță mare în raport cu alte state. Totodată, nivelul general indicatorului a fost afectat semnificativ în anul 2020 urmare efectelor pandemiei Covid-19 transpus printr-un număr mai mare de decese și mai mic de nașteri. Astfel, în 2020 speranța de viață la naștere s-a redus cu circa 1 an ajungând la 65,9 ani pentru bărbați și 75,1 în cazul femeilor.

Evoluția indicatorului
Speranța de viață la naștere în Republica Moldova s-a îmbunătățit marginal în ultimii ani dar pandemia Covid-19 și-a lăsat amprenta în anul 2020. Astfel, până în 2019 aceasta a crescut constant până la nivelul de 70,9 ani pentru ambele sexe (69,3 ani în 2014). În anul 2020 însă se atestă o scădere de circa 1 an, în corespundere cu un număr mai mare de decese cauzate de infecțiile Covid-19 și un număr mai mic de nașteri înregistrat, cel mai probabil din același motiv. Femeile rămân a fi înaintea bărbaților la capitolul speranță de viață la naștere, cu un nivel ce atinge vârsta de 73,9 ani, față de 75,1 ani în anul 2019. De cealaltă parte, bărbații trăiesc în medie cu 8 ani mai puțin decât femeile, speranța de viață fiind de doar 65,9 ani cu 1,1 ani mai puțin decât în anul 2019.
Făcând abstracție de anul 2020, putem menționa că creșterea speranței de viață din ultimii ani se datorează în mare parte unei reduceri a ratei mortalității generale și a ratei mortalității infantile. Un factor esențial în acest sens este îmbunătățirea nivelului de sănătate a populației, mai degrabă printr-un acces sporit la servicii medicale decât o îmbunătățire a situației mediului înconjurător. Astfel, numărul de bolnavi înregistrați pe parcursul ultimilor ani nu înregistrează schimbări semnificative dar asistăm la un avans tehnologic important în sectorul serviciilor medicale, a accesului la medicamente și tratament.

Figura 10. Speranța de viață la naștere în Republica Moldova

În aspect comparativ, Republica Moldova rămâne ultima țară printre statele europene în ceea ce privește speranța de viață la naștere (figura 11). Statele din vestul Europei rămân în fruntea acestui clasament cu o speranță de viață de peste 80 ani, în timp ce statele din est, inclusiv vecinii România și Ucraina înregistrează un nivel de sub 75 ani. Acest fapt se datorează diferitor factori, inclusiv celor de acces la bunuri și servicii medicale, sanitație, calitate a vieții sau nivelul de trai în general.

Figura 11. Speranța de viață la naștere pe plan internațional

În același timp, un alt indicator care exprimă într-un mod mai clar situația privind capitalul uman ține de indicele dezvoltării umane (HDI), care este compus din indicii privind speranța de viață, nivelul de educație și nivelul de trai. Astfel, conform clasamentului pentru anul 2019, Republica Moldova este plasată pe poziția 107 în clasamentul țărilor lumii, cu HDI egal cu 0,711, respectiv printre țările cu dezvoltare umană înaltă. Astfel, Moldova a făcut un salt în grupul al doilea de țări după ce mai mulți ani a fost plasată în grupul țărilor cu o dezvoltare umană medie. Statele vecine România și Ucraina ocupă poziția 52, (HDI – 0,816), respectiv 88 (0,750) iar Georgia poziția 70 (HDI –0,786). Țările UE sunt poziționate în grupul statelor cu o dezvoltare umană foarte înaltă.

Indicatorul 1.8 Inegalitatea veniturilor

Mesajul cheie
Nivelul inegalităților socio-economice în Republica Moldova tind să se micșoreze urmare creșterii veniturilor populației. Aceasta se datorează în special migrației în scop de muncă care a dus la un volum semnificativ de remitențe anual orientat către economia națională. Astfel, pe de o parte au crescut veniturile populației din grupul cel mai vulnerabil, iar pe de altă parte a scăzut numărul gospodăriilor cu o situație economică precară. Cu toate acestea, pandemia Covid-19 a scos la iveală cât de precare sunt veniturile unor categorii de persoane, în contextul în care măsurile de carantină au însemnat lipsirea parțială de venituri sau chiar pierderea locului de muncă.

Evoluția indicatorului
După o perioadă de ameliorare marginală, nivelul inegalităților în societatea moldovenească înregistrează o revenire începând cu anul 2018. Astfel, coeficientul GINI atinge valoarea de aproximativ 0,33 (0 – egalitate perfectă, 1 - inegalitate maximă) la sfârșitul anului 2020 (figura 12). Un factor important ce a contribuit la diminuarea inegalităților până în 2018 a fost sporirea migrației externe a populației cu venituri mai reduse. Drept rezultat, ponderea remiterilor obținute de gospodăriile din quintila I (20% din populație, cu cele mai reduse venituri) s-a dublat fașă de anul 2014 până la 18% din totalul veniturilor disponibile ale acesteia, la un nivel comparabil cu cel al gospodăriilor din quintila V (20% din populație, cu cele mai mari venituri). Acest fapt rezultă și din valorile coeficientului care au scăzut atât pentru veniturile disponibile totale ale populației, cât și pentru cheltuielile totale de consum. Practic numărul gospodăriilor casnice cu statut socio-economic nefavorabil s-a diminuat, mai ales a celor cu membri implicați în sectorul agrar unde sunt printre cele mai mici salarii.

Figura 12. Coeficientul GINI

În pofida tendințelor oarecum pozitive de diminuare a inegalităților, nivelul lor este cel mai probabil sub-estimat din cauza acoperirii tot mai slabe a gospodăriilor cu un nivel înalt de venituri. Suplimentar, deja devine o regulă ca oamenii să-și subestimeze veniturile pe care le declară în procesul de chestionare a gospodăriilor casnice în raport cu cheltuielile lor de consum. Cu toate acestea, nivelul inegalităților a fost vizibil în timpul pandemiei Covid-19 mai ales în perioadele de carantină când cei cu venituri mici și fără careva economii au fost cei mai afectați de imposibilitatea desfășurării unor activități economice. În ultimii 10 ani, în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est nivelul de inegalități aproape că nu a suferit schimbări esențiale. Republica Moldova a fost singura țară din regiune, care a avut o performanță semnificativă și pozitivă la acest capitol. Chiar și așa, valoarea coeficientului Gini este printre cea mai mică în Republica Moldova, țara noastră fiind devansată doar de câteva țări precum Cehia, Polonia și Slovenia. Totuși aceste comparații trebuie atent privite în condițiile în care veniturile populației naționale de departe nu pot fi comparate cu cele din alte state.

Figura 13. Coeficientul GINI în statele europene, 2018

Începând cu anul 2014 la baza estimării indicatorului a fost utilizat numărul populației cu reședința obișnuită
Începând cu anul 2019 a fost modificată metodologia Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.

Indicatorul 1.9 Încadrarea în învățământ

Mesajul cheie
Rata de cuprindere în învățământul diferă în dependență de nivelul educațional. Practic toți copii sunt încadrați în învățământul obligatoriu și mai puțin în cel preșcolar. Ceea ce ține de învățământul secundar sau cel terțiar se înregistrează tendințe de creștere urmare reformelor din sistemul educațional din ultimii ani, respectiv eforturile de corelare a ofertei educaționale cu cerințele pieței muncii.

Evoluția indicatorului
Rata de cuprindere în învățământ continuă să fie una bună și diferă în dependență de nivelul educațional. În anul școlar 2019/2020 circa 435 mii pe persoane au fost cuprinse în sistemul de învățământ (numărul de elevi și studenți, exclusiv educația timpurie și doctoratul) sau 16% din populația cu reședință obișnuită. Cel mai mare nivel de cuprindere se înregistrează în învățământul primar și gimnazial. Fiind vorba de învățământ obligatoriu, această rată rămâne relativ constantă, chiar depășind 100% în condițiile în care spre exemplu, avem elevi înrolați în clasa I fără să fi împlinit încă vârsta de 7 ani. Acest tip de învățământ este urmat de învățământul preșcolar cu o rată de circa 90,3% (în anul de studii 2020/21) care se menține aproape constantă în ultimii ani și care vorbește despre interesul părinților ca copii lor să frecventeze grădinița.
De cealaltă parte o creștere semnificativă se înregistrează în cazul ratei brute de încadrare în învățământul secundar de treapta a II (nivel de liceu și învățământul profesional tehnic) și cel terțiar. Astfel, în primul caz se înregistrează o creștere de circa 16 p.p până la nivelul de 82,5% în timp ce încadrarea în învățământul terțiar înregistrează o creștere de circa 12 p.p.. Aceste cifre confirmă, pe de o parte, interesul în creștere a elevilor de a urma studii liceale, profesionale sau chiar superioare. Pe de altă parte aceste evoluții sunt determinate și de o corelare mai bună dintre piața forței de muncă și sistemul educațional, în scopul obținerii unui impact mai mare asupra creșterii economice. Un exemplu elocvent în acest sens este învățământul vocațional care permite unor persoane să se adapteze mai ușor la condițiile pieței muncii.
În pofida cifrelor menționate mai sus, numărul efectiv de persoane încadrate în anumite niveluri de învățământ înregistrează o scădere continuă și semnificativă. Este vorba în special de numărul de studenți care în ultimii 12 ani a scăzut de 2 ori până la un număr de doar 60,6 mii studenți (anul de studii 2018/2019). De asemenea, numărul elevilor înrolați în instituții de învățământ primar și secundar general a scăzut cu circa 28% până la un număr de 334,2 mii elevi în anul școlar 2018/2019. Cauzele acestor evoluții sunt multiple, de la tendințele imigraționiste și anume faptul că multe familii se stabilesc peste hotare inclusiv cu copii, până la condițiile de studii și posibilitățile extinse din extern.

Figura 14. Rata brută de cuprindere în învățământ pe niveluri educaționale, %